Frunze, frunze şi iar frunze...

Ziua de 25 octombrie, când în Bucureşti a nins ca de Crăciun, ne-a cam încurcat socotelile... Oricât am încercat, pentru Elisa de atunci a venit iarna şi gata! O cred şi eu, mititica, îi e greu să înţeleagă ce sunt alea schimbări ale climei:)

Am încercat să nu structurez prea mult activităţile despre toamnă, am preferat să folosesc cât am putut ieşirile în aer liber, în parcurile unde ne ducem zilnic. Mai întâi, am încercat să o fac atentă la frunze, copaci, castanele de pe jos, vântul care mişcă frunzele, crengile, să o întreb pe ea cum simte că e azi afară (cam rece, bate vântul). Apoi, ne-am ales două repere pe care să le observăm: unul în drumul nostru spre parc, un stejar, şi unul în parcul unde mergem să se joace, un arţar.  Ne-am oprit deseori la stejar să mai culegem frunze şi ghinde pentru diverse proiecte, să vedem dacă au mai ruginit frunzele.

În rest, ne-am jucat cam aşa:

1. Cărticica frunzelor

Am adunat din plimbările noastre frunze din diferiţi copaci pe care le-am laminat împreună (e înnebunită după laminator!). Am laminat şi un copăcel pe care l-am pictat cu degeţelele în culorile toamnei pentru crea coperta. Am numit-o cărticica frunzelor şi a fost ghidul nostru prin parc, la Grădina Botanica. A învăţat să recunoască frunza de arţar, de brad, de pin şi de stejar. Dimineaţa, înainte de a merge direct la locul de joacă, facem un ocol prin parc să mai găsim o dată unii din copacii ale căror frunze le-am laminat. Data viitoare, voi lamina doar o frunză pe pagină, fără foaie, frunzele pot fi observate mult mai bine...ce bine că mai am timp să fac lucrurile mai bine altădată!

2. Vizită la Grădina Botanică 

O mare dezamăgire! Pentru mine, evident! Elisa a luat-o ca pe o plimbare în parc, deci pentru ea a fost bine, înafară de faptul că nu am avut mâncare să hrănim raţele! Am luat cu noi Cărticica frunzelor şi am mers "ţintit", ca să zic aşa: am căutat stejarul, arţarul, pinul. Am găsit frumosul chiparos într-o zonă mai mlăştinoasă despre care Elisa a zis că e Delta Dunării:) Ne-am plimbat, am luat frunzele la picior şi am cântat "în pădure"- o zonă mai deluroasă, lăsată intenţionat (sper) să arate  astfel.  Aşadar, dacă nu vreţi să faceţi doar o plimbare, ci să aveţi şi un scop educativ, v-aş sugera să mergeţi ca noi: cu un scop precis. Cu copiii mai mari puteţi să faceţi concursuri de fotografiat diverse plante dintr-o listă, sau să faceţi un concurs cu cine găseşte cele mai variate tipuri de frunze, sau flori etc.Înţelegeţi ideea...

Zona Serelor este foarte frumoasă, noi am remarcat şi am  povestit despre nuferi (că tot îi ştim  din Deltă), bananier, cactuşii înfloriţi şi plantele carnivore. M-a întristat să aud o doamnă învăţătoare care le explica elevilor cu care vizita serele că "dacă îşi bagă degeţelul în cupa plantei carnivore, planta le va mânca degetul". Chiar nu cred că nu se pot găsi explicaţii valide ştiinţific care pot fi înţelese şi de copiii foarte mici! Elisei i-am explicat simplu că plantei îi place să mănânce insectele care îi cad în cupă şi că ea  este ca un fel ce stomăcel...

3. Frunze, frunze, frunze...

Internetul abundă în idei de lucru manual cu frunze! Noi am ales câteva, care ni s-au părut mai simple. Cum Elisei îi place să picteze, am realizat de mai multe ori acest gen de lucrare. După ce am fixat frunzele pe foaie cu puţin blue tack (un fel de plastilină refolosibilă care fixează foarte bine, dar se dezlipeşte uşor, o puteţi găsi în Auchan, dar şi la Lidl din când în când),  le-am pictat astfel :

Şi dacă tot erau pictate frunzele, le-am folosit pe post de ştampile. Mi s-a părut cel mai adecvat să îi prezint acum părţile frunzelor prin indicaţii de tipul: apucăm frunza de peţiol, presăm fiecare lob, presăm bine de-a lungul nervurilor, repetând indicaţiile de câte ori a fost cazul.

Am mai folosit conturului frunzelor pentru a lipi boabe de porumb "una lângă alta, una lângă alta" :) Am folosit lipici solid din abundenţă, dar pe fiecare lob în parte, ca să aibă timp să aşeze boabele fără să se usuce.

Am folosit nişte frunze mici de o culoare foarte frumoasă pe care le-am adunat din Grădina Botanică pentru matematică. Le-am laminat aşa încat să încapă 2,3,4 sau 5 pe un format A6. Am încercat pe unele să le ordonez de la mare la mic pentru că în unele zile identificăm frunza cea mai mică şi cea  mai mare.

Frunzele care mi s-au părut mie mai deosebite, le-am laminat tot pe un format A6 şi le-am lipit pe geam ca să le observăm mai bine ziua. Seara am mai folosit o improvizaţie la cutia cu lumină  (sau panou luminos despre care puteţi citi în câte moduri minunate poate fi folosită, pe unul din blogurile mele preferate ) dintr-o cutie Plastina de 12L cu capac transparent şi o lanternă pentru biciclişti. Seara stingem becul şi aprindem lanterna din cutie. Pe capac se aşează frunzele pe rând şi pe vorbim despre ele astfel.

4. Cutie senzorială 

Anul acesta cutia senzorială de toamnă nu a mai avut niciun farmec...am insistat aşa de mult să se joace cu ea fără să scape conţinutul pe jos că preferă să nu se mai joace deloc, din păcate. O sa îi facem un ultim upgrade şi i-o voi lăsa la dispoziţie când doarme Ema (9luni) ca să fiu mai relaxată şi eu că nu înghite nimic de pe jos.Am folosit porumb (pe care am încurajat-o să-l desfacă singură), castane, ghinde şi conuri adunate de prin parc. I-am pus la dispoziţie un cleşte pentru friptură cu care să transfere obiectele în coşuri şi cofraje. Alte idei foarte frumoase despre cutii senzoriale de toamnă găsiti aici. 

5. Cartea Anotimpurile de la Editura Litera Mică

 Am tot evitat să o folosesc pentru că am avut un sentiment de reţinere, nu ştiu de ce. În final am ales să o iau cu noi în parc şi să găsim acolo unele din indiciile din natură care erau prezentate în carte. 

Am găsit un măr pădureţ, o tufă de ciuperci otrăvitoare (pe care nu am lăsat-o să pună mâna, evident), frunze uscate şi castane despre care am zis cu sunt provizii pentru veveriţele Cata şi Lina  care se pregătesc pentru iarnă ( "Veveriţele şi Optimismul" de la Editura Girasol  este preferata ei săptămâna asta). Mă surprinde şi pe mine ce găsesc prin parcul de lângă casă dacă aleg să nu merg direct la locul de joacă şi pe alei! La un moment dat, mi-a zis "Mami, hai nu mai plânge după ciuperci!" că eram necăjită că trecuseră cei care tund iarba peste nişte tufe de cuci înainte să i le arăt...a fost drăguţă reacţia ei! 

Acestea fiind zise, încheiem aici şi ne pregătim să căutăm idei pentru iarna cea lungă!