Minunile lui Isus: Înmultirea pâinilor
Pentru a o ajuta să reţină relatarea biblică fac apel, ori de câte ori este posibil, la cântecele. Cântecelul pe care l-am învăţat noi, poate fi găsit aici iar versurile, mai jos.
" Odată un băiat micut la Isus a venit,
Cu cinci pâini şi doi peştişori şi el i-a înmulţit.
Cinci mii de oameni au mâncat şi toţi s-au săturat,
Aşa e scris în Biblie şi eu am învăţat!
Refren: De poţi să fii de vreun folos cuiva în viaţa ta,
S-ajuţi căci pe Isus Hristos, atunci vei ajuta.
De poţi să fii de vreun folos cuiva în viaţa ta,
S-ajuţi mereu căci Dumnezeu răsplată îţi va da!"
Pentru prezentare am pregătit un coşuleţ cu 5 pâini şi 2 peşti realizate din carton. Apoi, ele au stat pe o tăviţă pentru a le număra ca să ne asigurăm că băieţelul ia de fiecare dată de acasă tot atâtea pâini şi tot atâţia peşti!
Cartea pe care am citit-o în fiecare zi din săptămâna rezervată acestei teme este una care conţine două din minunile Domnului Isus, înmulţirea pâinilor şi umblarea pe ape, de la editura Girasol.
Am găsit potrivit să frământăm, împreună cu buni, un aluat pentru a coace pâinici adevărate, lucru de care a fost tare încântată! Încerc, ori de câte ori am ocazia, să implic alte persoane în joaca noastră, iar bunicii nostri sunt extraordinari în această privinţă!
O activitate care a surprins-o a fost tăierea pâinii cu ajutorul unui cuţit zimţat. A încântat-o ideea de a face ceva ce nu are voie în mod obişnuit, a tăiat cu atenţie "soldăţei" pentru a-i unge cu unt şi miere- mic dejunul ei preferat! Fac precizarea că nu am surprins-o de atunci să încerce să taie ceva fără să mă cheme mai întâi. asta dacă vă temeaţi că e cam "extremă" propunerea mea! Dar fiecare îşi cunoaşte copilul şi ştie ce fel de limite să pună sau să ridice!
Am încercat şi tăiatul cu foarfeca, prezentarea din coşuleţ era înainte să avem o trusă de tăiat cu foarfeca "de-adevăratelea"!
Am găsit acest coş împletit care mi s-a părut superb şi foarte potrivit pentru activităţile din săptămâna respectivă (e drept că de atunci îmi cam prisoseşte prin casă, dar e încă la categoria "de păstrat"). L-am folosit pentru a prezenta o activitate de transfer cu ajutorul cleştelui pentru friptură. Drept peştişori, am folosit bureţi de vase pe care i-am tăiat ca să arate a peşti. Cu riscul de a mă repeta prea des, aş dori să punctez că aceste activităţi de transfer, inspirate din modelul montessorian, au rolul de a pregăti muşchii mâinii, de a construi şi consolida coordonarea oculomotorie, două cerinţe capitale pentru activităţile de scriere de mai târziu. Aşadar, într-una din zile "i-am pregătit pachet cu mâncare" băieţelului care merge să îi asculte pe Isus,
În altă zi, am pescuit peştişorii din apă, insistând pe a stoarce cât mai multă apă din ei. La un moment dat, am renunţat la cleşte pentru a stoarce buretele în pumnişor. A fost foarte plăcut pentru Elisa să se joace aşa!
La un moment dat, am colorat apa şi am adăugat un semn pe recipientul în care se colecta apa pentru ca activitatea să aibă o finalitate mai concretă.
Încheiem aici prezentarea noastră, sperând că v-am oferit câteva idei folositoare!
Comentarii
Trimiteți un comentariu