DIY: expoziții de artă pentru copii

Când am cumpărat pentru prima oară un tablou pe pânză pentru camera fetelor a adus atâta bucurie (mai ales pentru că e cu flori roz) încât am hotărât să încerc să le pun la dispoziție, de fiecare dată când pot, picturi și obiecte pe care să le poată admira. Cred că dacă îi punem pe copii de mici în preajma frumosului, vor simți și vor alege frumosul în viețile lor, in felul în care se îmbracă, în felul cum își amenajează spațiul în care muncesc sau locuiesc. Este important ca picturile sau lucrarile de artă pe care le expuneți, să fie la nivelul ochiului copiilor, deci nu prinse la mijlogul peretelui, ca înălțime. Iată câteva lucruri pe care le-am făcut în ultimele luni pentru a cultiva acestă latură într-un mod relaxat și natural.

1. Prima vizită la un muzeu de artă

De curând am ajuns în România, de data asta în Timișoara, și am profitat de ocazie pentru a vizita Muzeul de Artă Timișoara găzduit în Palatul Baroc, o clădire care impune o stare de spirit aparte. A fost prima noastră vizită la un muzeu de artă, dar o experiență interesantă. Am urmărit cu plăcere interacțiunea fetelor cu doamna de la garderobă, nedumerirea lor față de doamnele care supravegheau sălile.  Muzeul are o colecție de Artă Bănățeană destul de consistentă, dar și colecții de artă europeană sau contemporană. Personal, m-am bucurat să văd colecția Corneliu Baba, chiar dacă fetele erau deja obosite, am reușit să marchez tablourile care îl înfățișează pe George Enescu pentru ele.  O experiență cu totul neașteptată pentru mine a fost întâlnirea cu ”spaimele”lui Baba, o colecție de tablouri care poartă acest cuvânt în titlu și care înfățișează oameni aflați într-o stare de groază și care transmit, mai ales prin chipurile lor fără ochi, un impuls la confruntarea cu propriile frici. Ar trebui și sper să pot reveni vreodată în acea sală, simt că sunt lucruri de explorat încă. 

Cum ne-am descurcat cu doi copii de 4,8 și 2,8ani? În primul rând, cu ajutor! Mulțumesc, Eunice! Eu m-am plimbat cu Ema, iar Elisa cu noua ei prietenă, Eunice. Ne-am oprit acolo unde au dorit, am încercat să atrag atenția asupra unor detalii, dacă am simțit nevoia. Am trecut și în viteză prin unele săli, când nu mai aveau răbdare. Am răspuns la întrebări, multe, multe de ce-uri și le-am încurajat să se semneze în cartea de oaspeți a muzeului. Elisa a scris numele lor și fiecare a lăsat pe pagină un mic desen, lucru care le-a aduc mare bucurie. Cam asa a decurs prima noastră vizită la un muzeu de artă.

2. Expozițiile de acasă

Pentru că nu deținem picturi și nici albume de artă, am hotărât să improvizez în a obține materiale artistice. Multă vreme am adunat carduri montessori cu pictori și picturi, dar mi-am dat seama că nu merită să le printez, să le laminez pentru că nu e economic pentru imprimantă și mi se părea că sunt prea mici pentru ochișorii fetițelor mele. Am păstrat însă o agendă primită de la Euroline care conține niste printuri  cu picturi de o calitatate excelentă. Am ales așadar să decupez și să laminez acele imagini și apoi să facem expoziții temporare cu ele. Din fericire, am avut la dispoziție și autoportrete, astfel că am pus împreună opera și autorul. Sfatul meu: orientați-vă spre reviste, agende, albume la care aveți acces cu resurse minime și folosiți-le pe acelea.

”Expozițiile” noastre temporare au un loc asigurat pe tabla de scris de la Ikea. E la nivelul ochilor copiilor și are și un suport orizontal pentru eventuale albume de răsfoit sau invitații la pictat. Ele arată cam așa:

Rafael

Leonardo ca Vinci

3. Joc de memorie.

Sigur să există joc de memorie cu picturi, dar mi se pare tare scump. Varianta mea DIY presupune achiziționarea de cărți poștale  cu picturi în dublu exemplar. Sunt deja cartonate, printate la o calitate foarte buna, cu o peliculă de protecție deasupra, la o mărime care permite cât de cât urmărirea unor detalii. Pe ale noastre ni le-a cumpărat o verișoară de la Muzeul Național de Artă din București. Am rugat-o să cumpere cărți poștale cu picturi românești pentru a avea propria noastră colecție de artă românească. Sigur, pentru copiii mai mari,  puteți să lipiți hârtie și pe spatele cărților poștale pentru a le uniformiza și a scăpa de indicii, deocamdată la noi nu sunt semne că cineva ar trișa.

În speranța că v-am dat câteva idei practice și folositoare, vă doresc spor la treabă!