Limitele unei mame care iubește fără limite
Am ajuns la momentul în care avem 3 copii și simt cum cercul s-a închis și e complet. Mă umple de bucurie să îi văd pe toți trei împreună! Mai simt că, deși este foarte greu, e mai ușor decât atunci când aveam unul singur! Probabil că mamele care au mai mulți copii decât mine, zâmbesc și cred același lucru despre situația lor.
Primul an cu Elisa a fost cel mai greu fiindcă am pus pe mine o presiune enormă de a reuși, nici eu nu știam prea bine ce vreau să reușesc, dar teama că nu voi reuși mă măcina. Nu aveam răgaz de nimic. Pediatra îmi zisese să petrec cel puțin 6 ore la aer cu copilul afară, alăptam la cerere (credeam eu), îi făceam baie în fiecare seară, îi călcam toate hăinuțele, eram într-o stare permanentă de alertă. Eram într-o relație în care ea mă absorbea pe mine și eu pe ea, ca să îmi validez frustrările. Coșmarul meu zilnic era acela că iar mă voi întâlni cu mămica aceea care arăta și mirosea perfect, iar eu nu reușeam nici să fac un duș decent pe zi și miroseam a tocănițe (am uitat să zic că încă mă încăpățânam să îi gătesc soțului prânzul pentru a lua ceva la pachet).
Când s-a născut Ema încă mă luptam cu nevoia mea a ține totul sub control, dar ceva s-a schimbat. Am avut încrederea că mă descurc, m-am simțit mult mai relaxată și încrezătoare. Copilul a simțit starea mea și așa că ne-am hrănit reciproc cu bucurie. Multă vreme i-am spus ”copilul nostru de bucurie”!
Matei a venit în viața noastră de două luni și încă ne ajustăm viețile, programul și așteptările, dar este un lucru care s-a schimbat major și care m-a eliberat: între timp AM ÎNVĂȚAT SĂ PUN LIMITE.
Am început să mă gândesc serios la aceste limite atunci când am văzut pe un grup de babywearing poza unei mămici care își purta amândoi copiii (unul în spate și unul în față) în timp ce ducea și 2 plase cu ce cumpărase de la magazin. Comentariile curgeau apreciativ și exclamativ, dar tot ce ma gândeam eu era ...de ce? De ce trebuie să ne punem singure in astfel de situații, de ce ne amăgim că dăruirea noastră 100% îi ajută și nu înțelegem mai devreme că grija pentru copii presupune și grijă pentru tine? Oricât de bine distribuită e greutatea copilului fiindcă folosești cel mai bun sistem de purtare, genunchii tăi tot vor avea de suferit! Și spun asta după ce am purtat în sling, wrap și manduca doi copii iar la al treilea mă topesc de drag când îmi adoarme la piept. Un alt exemplu a venit de la o prietenă care e educatoare și a început să observe mame care vin în probă cu copiii la grădiniță, la grupa cea mai mică. Copiii sunt încă atât de lipiți de mame (respectiv de sân) încât acela e tot universul lor și nu pot să se integreze într-un grup pentru că din 10 în 10 minute trebuie să sugă. Iubesc alăptatul, este cel mai prețios dar pe care l-am primit și dat mai departe în relația cu copiii mei! Am alăptat și încă alăptez cu plăcere, dar trebuie să văd, pentru binele mai mare al copilului meu, un pic mai departe de asta!
Trăim într-o generație în care noi, mamele, punem o presiune enormă pe noi și nu mai avem limite: somn, alăptat, purtat, îmbrăcat, mâncat, învățat toate vin la pachet cu o mulțime de filozofii și reguli, sunt bine împachetate în diverse trenduri în care simți nevoia să te încadrezi pentru a face ”tot ce e mai bun pentru copilul meu”.
Dar..
...ce-ar fi dacă am înțelege că a pune limite în relația cu copilul este unul din cele mai sănătoase lucruri pe care putem să îl facem pentru copiii noștri. Lipsa noastră de limite le pune lor limite în dezvoltarea emoțională și în câștigarea independenței și încrederii în ceea ce pot și vor.
...ce-ar fi dacă i-ai spune azi copilului: Îmi pare rău, nu pot să te iau în brațe pe scări, am avut o zi grea și mă doare spatele. S-ar putea să învețe să fie mai empatic cu cei care suferă. Cum va simți el empatie și compasiune pentru cineva sau cum va respecta spațiul privat și intimitatea cuiva, dacă acasă nu are ocazia să facă asta?
...ce-ar fi dacă i-ai spune azi copilului care încă se mai trezește de prea multe ori noapte: îmi pare rău, în noaptea asta nu mai poți să dormi cu mine, am nevoie să mă odihnesc ca să pot munci bine mâine. S-ar putea să învețe să adoarmă la loc singur și să aibă și el un somn mai liniștit. La noi a funcționat: când tu mă trezești noapte de multe ori, dimineața sunt prea obosită să te mai duc la grădiniță la colegii tăi! Minune! A rămas, o vreme cel puțin, la ea în cameră!
...ce-ar fi dacă i-ai spune copilului: nu, nu pot să îți gătesc altceva pentru cină, am decis deja ce meniu avem astăzi. S-ar putea să învețe să fie mulțumit cu ce are sau chiar să încerce gusturi noi.
...ce-ar fi dacă i-ai spune fetiței tale: nu, nu poți să te mai schimbi a 10-a oară azi, nu mai vreau să tot pun haine la loc și nici nu am timp să spăl atâtea rufe.
...nu mai poți să adormi răsucindu-mi șuvițele de păr...
...nu mai pot să cumpăr a 10 jucărie cu Elsa și Ana...
...nu mai pot să stau la ora asta în parc...
...nu ai voie la telefonul meu...
Un NU sincer, plin de iubire îmbrăcat într-un ton cald și empatic îi va da aripi copilului tău să se înalte drept în lumea asta mare! Nu-ți mai fie frică să spui NU, sigur că nu îi va plăcea să te audă refuzându-i ceva, dar îi este de folos!
Uneori credem că trebuie neapărat să le oferim explicații elaborate și argumente pentru refuzul nostru și da, de cele mai multe ori, așa este. Dar sunt momente în care NU poate să fie NU pentru că așa simți tu în momentul acela. Asta nu te face un părinte tiran, te face un părinte normal, care din dragoste pentru el și respect pentru tine, alegi să nu împlinești o dorință a copilului tău. Dacă nevoile lui sunt îndeplinite, dorințele lui pot să aștepte.
Observați că vorbesc de o vârstă în care copilul poate să înțeleagă aceste limite (chiar dacă nu îi vor plăcea) și că fac apel la o comunicare caldă, empatică, plină de dragoste și sinceră.
Important e ca imediat după refuz copilul să găsească altă soluție la dorința lui (fie singur, fie cu ajutor din partea ta), dar ai încredere că poate să facă asta! Uneori, va descoperi că ceea ce își dorea nu era neapărat ce avea nevoie!
Gândește-te pentru o clipă la tine acum. În ce situație simți că ai nevoie să pui o limită?
Sper că vei avea curajul să o implementezi!
Succes!
Trăim într-o generație în care noi, mamele, punem o presiune enormă pe noi și nu mai avem limite: somn, alăptat, purtat, îmbrăcat, mâncat, învățat toate vin la pachet cu o mulțime de filozofii și reguli, sunt bine împachetate în diverse trenduri în care simți nevoia să te încadrezi pentru a face ”tot ce e mai bun pentru copilul meu”.
Dar..
...ce-ar fi dacă am înțelege că a pune limite în relația cu copilul este unul din cele mai sănătoase lucruri pe care putem să îl facem pentru copiii noștri. Lipsa noastră de limite le pune lor limite în dezvoltarea emoțională și în câștigarea independenței și încrederii în ceea ce pot și vor.
...ce-ar fi dacă i-ai spune azi copilului: Îmi pare rău, nu pot să te iau în brațe pe scări, am avut o zi grea și mă doare spatele. S-ar putea să învețe să fie mai empatic cu cei care suferă. Cum va simți el empatie și compasiune pentru cineva sau cum va respecta spațiul privat și intimitatea cuiva, dacă acasă nu are ocazia să facă asta?
...ce-ar fi dacă i-ai spune azi copilului care încă se mai trezește de prea multe ori noapte: îmi pare rău, în noaptea asta nu mai poți să dormi cu mine, am nevoie să mă odihnesc ca să pot munci bine mâine. S-ar putea să învețe să adoarmă la loc singur și să aibă și el un somn mai liniștit. La noi a funcționat: când tu mă trezești noapte de multe ori, dimineața sunt prea obosită să te mai duc la grădiniță la colegii tăi! Minune! A rămas, o vreme cel puțin, la ea în cameră!
...ce-ar fi dacă i-ai spune copilului: nu, nu pot să îți gătesc altceva pentru cină, am decis deja ce meniu avem astăzi. S-ar putea să învețe să fie mulțumit cu ce are sau chiar să încerce gusturi noi.
...ce-ar fi dacă i-ai spune fetiței tale: nu, nu poți să te mai schimbi a 10-a oară azi, nu mai vreau să tot pun haine la loc și nici nu am timp să spăl atâtea rufe.
...nu mai poți să adormi răsucindu-mi șuvițele de păr...
...nu mai pot să cumpăr a 10 jucărie cu Elsa și Ana...
...nu mai pot să stau la ora asta în parc...
...nu ai voie la telefonul meu...
Un NU sincer, plin de iubire îmbrăcat într-un ton cald și empatic îi va da aripi copilului tău să se înalte drept în lumea asta mare! Nu-ți mai fie frică să spui NU, sigur că nu îi va plăcea să te audă refuzându-i ceva, dar îi este de folos!
Uneori credem că trebuie neapărat să le oferim explicații elaborate și argumente pentru refuzul nostru și da, de cele mai multe ori, așa este. Dar sunt momente în care NU poate să fie NU pentru că așa simți tu în momentul acela. Asta nu te face un părinte tiran, te face un părinte normal, care din dragoste pentru el și respect pentru tine, alegi să nu împlinești o dorință a copilului tău. Dacă nevoile lui sunt îndeplinite, dorințele lui pot să aștepte.
Observați că vorbesc de o vârstă în care copilul poate să înțeleagă aceste limite (chiar dacă nu îi vor plăcea) și că fac apel la o comunicare caldă, empatică, plină de dragoste și sinceră.
Important e ca imediat după refuz copilul să găsească altă soluție la dorința lui (fie singur, fie cu ajutor din partea ta), dar ai încredere că poate să facă asta! Uneori, va descoperi că ceea ce își dorea nu era neapărat ce avea nevoie!
Gândește-te pentru o clipă la tine acum. În ce situație simți că ai nevoie să pui o limită?
Sper că vei avea curajul să o implementezi!
Succes!
Multumim!
RăspundețiȘtergere