Decorațiune pentru Crăciun: îngerași din partituri muzicale

În fiecare an de Crăciun am grijă să pregătesc pentru copii o activitate de lucru manual cu tema îngerașilor.   Anul acesta am ales să facem îngerași din partituri muzicale. Copiii mei au avut nevoie de ajutor la pliat în stil acordeon pentru că e o sarcină care solicită repetarea unor secvențe de pași logici și cere multă concentrare așa încât pliurile să fie egale și marginile bine evidențiate.
Aveți nevoie de: partituri muzicale (eu am printat față-verso o partitură căutând pe Google Images ”vintage music sheets”), o mărgea de lemn, ață și lipici/bandă adezivă/pistol de lipit.
Dintr-o foaie A4 tăiați două părți: 2/3 din ea vor fi corpul îngerașului, 1/3 din ea va fi partea cu aripile.
Îndoiți în stil acordeon foile astfel tăiate, fiecare pliere trebuie sa fie cam la 5-8mm.
Îndoiți acordeonul în jumătate.
Lipiți aripile deasupra corpului.

Legați cu ață la mijloc cât de strâns puteți și lăsați capetele lungi.
Lipiți cele două margini interioare ale corpului îngerașului una de alta pentru a forma roba ingerasului.

Treceti capetele de ață prin fanta de la mărgea și apoi formați o buclă pentru a agăța îngerașul cu ajutorul ei.
Dacă aveți un pistol de lipit, securizati bine capul îngerașului. Dacă nu aveți pistol de lipit, treceți ața de două ori prin fanta de la mărgea pentru a vă asigura ca rezistă.
Noi am creat câțiva astfel  de îngerași pe care i-am așezat în bradul nostru mai puțin convențional. 


Comentarii

Postări populare