Ciocolata (interest-led learning activities)
Vă era poftă de nişte ciocolată? Oricând, aş spune eu! Să trecem în revistă aşadar câteva activităţi despre ciocolată. Mai bine zis, propuneri de activităţi pentru că nu toate au fost gustate de fiica mea cea mare, nici la propriu, nici la figurat! Am ajuns la aceasta temă întrebând-o pe ea despre ce ar vrea să înveţe. Timpul pentru invăţat acasă s-a scurtat semnificativ. Acum merge la grădiniţă, la prânz mai doarme uneori, ieşim apoi în parc şi trebuie să mai pregătesc şi cina! Aşa că oricât de spectaculoasă şi educativă mi s-ar părea mie vreo temă, dacă pe ea n-o interesează, e cam greu să o captez! Revenind, mi-a spus că vrea să înveţe despre ciocolată. Şi-a luat un pic de timp de gândire, ceea ce m-a convins că e serioasă intenţia. Probabil şi-a închipuit că va mânca muuultă ciocolată, nu ştiu! Cert e că am vrut să capete încredere în mine, aşa că i-am acceptat provocarea! Iată ce a ieşit:
1. Carte despre ciocolată
Am urmărit împreună câteva clipuri pe youtube, în care i-am arătat arborele de cacao şi familii care îngrijesc arborii şi se ocupă de tot procesul de producţie. Am printat, decupat şi lipit împreună imagini care să o ajute să vizualizeze cum se ajunge de la arborele de cacao la ciocolată. Întâmplarea face ca în calculator să am salvate poze de când avea ea un an şi un pic şi a mâncat prima oară ciocolată. Pe ultima pagină, i-am scris de mână întâmplarea, lucru care a bucurat-o tare mult! Am printat şi acele poze şi le-am lipit pe cărticica ei.
2. Explorarea celor 5 gusturi
Mi s-a părut o ocazie bună de a explora gusturile pornind de la amara cacao. Cu ocazia asta am învăţat şi denumirile în limba germană, purtând un scurt dialog despre ce e sau nu "lecker" (gustos). Am sesizat cu această ocazie că nu face diferenţele şi nu asociază întotdeauna corect gustul cu denumirea lui. E o tăviţă care mai aşteaptă o tură de explorat la noi în bucătărie!
3. Tăviţă de scris
Exersatul scrisului în diverse texturi îi ajută pe copii să fixeze neuromotor traseul grafic pentru fiecare literă. Iar faptul că e o simplă tăviţă cu sare amestecată cu cacao, face experienţa mai plăcută: dacă a greşit, o scutură puţin şi o ia de la capăt (de sus în jos, de la dreapta la stânga).
4.Viaţă practică: Prepararea unei ciocolate calde pentru tata.
Am aşezat pe o tăviţă o cutie de ciocolată caldă instant, oferindu-i ocazia să o deschidă singură. A măsurat două linguriţe şi le-a transferat în ceaşcă, a turnat apa caldă în ceaşcă şi a insistat să o ducă singură la tatăl ei. surpriza ei de dimineaţă pentru el.
5. Plastilină cu cacao
Una din activităţile senzoriale pregătite pentru această temă a fost plastilină de casă cu cacao. Le-am oferit nişte forme cu animăluţe şi litere să le taie, la prima prezentare. A doua zi, i-am propus să facă bomboane de ciocolată, încurajând-o să rupă şi să rotunjească biluţe de plastilină. Emei i-a fost tare greu să se joace cu plastilina fără să o mănânce, cu toate că e îngrozitor de sărată. Are nevoie de supraveghere atentă şi de ceva timp să îi mai treacă din curiozitate!
6. Joc de rol şi activitate de transfer
Ca activitate de transfer am ales orezul colorat cu cacao pudră. Am propus un joc de servitul de ciocolată caldă şi prăjiturele. Eu şi tati le-am cumpărat şi le-am servit cu plăcere! Mare atenţie la cacao fiindcă murdăreşte de-a binelea totul! Eu am restricţionat accesul înafara bucătăriei fiindcă apartamentul are mochetă lipită pe toată suprafaţa şi e foarte greu de curăţat!
7.Experiment: Ce face ciocolata să se topească?
Am pregătit un mieluţ de ciocolată care a rămas rătăcit tocmai de la Paşte pe la noi pe acasă, o oală micuţă şi un bol. Am început prin a explica din nou ce înseamnă lichid şi solid. M-am folosit de contrariile tare-moale, uscat-umed pentru a face diferenţa (deşi sunt şi solide moi, nu am intrat în amănunte). Am întrebat-o pe Elisa ce crede ea că trebuie să facem cu ciocolată ruptă bucăteţele pentru a se topi (emiterea unei ipoteze).Şi, pentru că mi-a spus că ea crede că trebuie să punem apă, am schimbat planul iniţial: i-am oferit ocazia să amestece bucăţi de ciocolată cu apă rece. După ce a amestecat până nu a mai avut răbdare sora cea mică, am observat că bucăţile de ciocolată au rămas tot întregi (infirmarea ipotezei). Am turnat apoi apă foarte fierbinte într-un alt bol şi am lăsat-o să amestece până când ciocolata s-a topit. Am turnat conţinuturile în doua pahare transparente, fiindcă marginile bolurilor nu mai erau curate. Am întrebat-o ce a fost diferit şi cum de s-a topit ciocolata din al doilea bol. Am concluzionat că ceea ce a făcut ciocolata să se topească a fost o sursă de căldură. Este foarte important ca atunci când faceţi un experiment să lăsaţi copiii să îşi formuleze ipotezele lor, în termeni simpli, să spună cum cred ei că se poate ajunge la un rezultat. În cazul acesta, schimbarea variabilelor am sugerat-o eu (Elisa ar fi amestecat în apa rece încă minute bune), dar cu copiii mai mari puteţi să testaţi câte ipoteze vreţi!
8. Activitate senzorială: slime de ciocolată.
Am încercat o reţetă de aici, dar mie nu mi-a ieşit de consistenţa şi densitatea dorită, aşa că activitatea nostră s-a transformat pictură cu ciocolată mai mult. Întradevăr textura era interesantă,pentru mine cel puţin, Elisei i-a luat un pic să se obişnuiască cu ea şi să nu ceară întruna să se spele pe mâini.
Mai aveam în plan să facem o ciocolată de casă, dar am aflat că buni care ne vizitează vrea să facă asta împreună cu Elisa aşa că îi voi da ei ocazia să se joace împreună.
Iar la final, vă lansez provocarea de a afla despre ce anume sunt interesaţi copiii voştri să înveţe în această perioadă! Cred că nu puţini dintre voi veţi fi suprinşi !
Comentarii
Trimiteți un comentariu