La mulți ani educatoarei cu cele mai fine mâini!

Am o listă secretă de oameni care, cu sau fără intenție, au ajutat la modelarea personalității mele și cărora mi-am propus să le transmit recunoștința și aprecierea mea într-o formă sau alta.

Acesta este un mesaj pentru educatoare mea, doamna Titina Manea.

Am multe amintiri din copilăria mică, dar preferata mea este o amintire senzorială care și astăzi mă emoționează foarte tare.

Este amintirea fineții mâinilor educatoarei mele. Mâinile îi erau atât de fine și mângâierile ei mi-au rămas adânc impregnate în memoria mea senzorială și afectivă. M-am simțit cel mai iubit copil de fiecare dată când m-au atins acele mâini!

La mulți ani, scumpă doamnă! Mulțumesc pentru că ați suflat vânt de încredere, speranță, entuziasm și bucurie în pânzele care au dus barca mea departe, în lume. Traseul meu ar fi arătat cu totul altfel dacă aș fi avut un altfel de start în viață. Dar am știut mereu că pot și că voi reuși pentru că ați crezut în mine. Am ales Liceul Pedagogic pentru că am avut un model extraordinar în inimă!

De atunci, au mai fost și alți oameni valoroși și foarte buni care m-au modelat, dar prima treaptă și primul salt au avut loc în sala aceea de grădiniță de la Certej, cu telefonul alb în colț, cu scaunele cu picioare de fier și peretele cu păpuși de cauciuc.

Mi-aș dori ca multe educatoare să înțeleagă ce important este să oferi educație cu iubire. Să oferi încredere unui copil care, social vorbind, pare sortit eșecului. Să oferi speranță unui copil care poate că vine la grădiniță și la școală penru că acolo este mai liniște și mai sigur decât acasă. Indiferent de cum este îmbrăcat, cum miroase și ce pot să ofere părinții lui. Parte din ce sunt astăzi se datorează în mare măsură faptului că ați crezut în mine și m-ați încurajat verbal cu mult entuziasm de fiecare dată când ne-am întâlnit. MULTUMESC!

La mulți ani! Multă sănătate și binecuvântări din plin!
Cu mare drag,
Mariana

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare