Joc de căutare, recunoastere și ordonare a cifrelor

Cu Matei (3ani) am exersat astăzi formarea scării numerice pentru prima oară și am vorbit puțin despre ciclul de viață al fluturelui.

Recunoaște cifrele și știe să numere (1-12), poate să atribuie unui cifre numărul corect de elemente. În general, are un simț matematic bun, sesizează când suntem mai multi sau mai putini la masă, poate sa aducă atâtea linguri câte persoane mănâncă și să își folosească degetele ca să reprezinte o cifră.

Azi am folosit mărgeluțele Montessori și cifre mici din lemn. Am pus cifrele într-o grămăjoară și am folosit lanterna de care nu se mai desparte de aseară pentru a căuta cifrele și a le ordona.

Am demonstrat apoi cum se numără mărgelele și cum le așez, cu mișcări lente, în dreptul cifrei corespunzătoare. Le-am așezat în suportul lor, de la mic la mare și apoi i-am dat si lui ocazia sa facă același lucru.

Comentarii

Postări populare